Roger Federer s-a retras din turneul de la Madrid, din cauza unei accidentări la spate

Roger Federer s-a retras din turneul de la Madrid, din cauza unei accidentări la spate
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tenismenul Roger Federer, locul 3 în clasamentul mondial ATP, s-a retras, luni, din turneul de la Madrid, din cauza unei accidentări la spate, notează BBC.

Federer, în vârstă de 34 de ani, a precizat că a resimțit dureri la spate în timpul antrenamentelor de sâmbătă și a decis să se retragă ca măsura de precauție. Roger speră să poată juca la turneul de Masters Series de la Roma, în perioada 9-15 mai, ultimul turneu major înainte de Openul Franței.

„Am ajuns la Madrid și a fost OK. Apoi m-am antrenat sâmbătă și am simțit o ușoară accidentare la spate. A trebuit să mă opresc după o oră și 15 minute de pregătire, în condițiile în care ar fi trebuit să stau 2 ore pe teren. În acest moment, nu vreau să-mi asum niciun risc, mai ales simțind faptul că nu o să fiu 100% din punct de vedere fizic până miercuri. Am ales siguranța! Mă odihnesc și mă voi pregăti pentru Roma”, a declarat Federer, potrivit BBC.

Federer, campion la Madrid în 2012, a fost adăugat târziu pe tabloul principal al turneului. Competiția de categorie Masters, cu premii totale în valoare de 5.719.660 de euro, nu era în calendarul inițial al lui Roger din 2016, dar Federer a vrut să mărească perioada de pregătire pentru Openul Franței.

Elvețianul a revenit pe teren la Monte Carlo, în aprilie, după o operație la genunchi. Roger a pierdut în sferturi, cu Jo-Wilfried Tsonga.

Novak Djokovic, Rafael Nadal și Stan Wawrinka rămân principalii favoriți la câștigarea trofeului de la Madrid.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e înnebunit
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e…
”Incredibil”. A fost în depresie după ce a mers acasă pentru a-i face o surpriză soției, iar acum a ajuns la EURO
”Incredibil”. A fost în depresie după ce a mers acasă pentru a-i face o surpriză soției, iar acum a ajuns…
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris Ibrahim? A reușit să lase pe toată lumea cu gura căscată
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Ce pensie vor primi românii care au o vechime între 25 și 30 de ani după recalcularea de la 1 septembrie 2024
Ce pensie vor primi românii care au o vechime între 25 și 30 de ani după recalcularea de la 1…
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Unde votează românii din diaspora la europarlamentare. Lista secţiilor de votare din străinătate
Unde votează românii din diaspora la europarlamentare. Lista secţiilor de votare din străinătate
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
Obligatoriu pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Nimeni nu poate încălca aceste reguli
Obligatoriu pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Nimeni nu poate încălca aceste reguli
A fost un sex-simbol în anii 1980, dar azi e de nerecunoscut. Actrița i-a șocat pe toți fanii cu apariția sa recentă la cumpărături
A fost un sex-simbol în anii 1980, dar azi e de nerecunoscut. Actrița i-a șocat pe toți fanii cu apariția…
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba”
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba”
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre cele mai frumoase zile din viața lor. Ce i-a uimit pe mulți
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre cele mai frumoase zile din…
×